Alunul
Alunul
Un arbust poate atinge varsta de 80 – 100 de ani. Mugurii sunt acoperti cu peri fini, ei fiind numiti popular matisori. Frunzele sunt zimtate pe margine, au o forma rotunjita fiind ascutite la varf. Fata dorsala a frunzei este acoperit de peri, iar pe fata ventrala se pot vedea nervurile. Lemnul alunului de culoare alb rosiatica, este un lemn de esenta relativ tare, dar putin rezistent. Scoarta de culoare galbui cenusie pe ramurile tinere este neteda, iar pe cele mai batrane au striuri longitudinale. Florile alunului sunt separate cele femininine de cele masculine, ei fiind numiti popular matisori.
Alunele, fructele sunt acoperite de coaja tare, care contine un miez bogat in vitaminele A, B, C si E, ca si in calciu, fier, fosfor si potasiu.
In flora spontana este raspindit aproape in toata Europa, Asia Mica, regiunea Balcani, Iran, Caucaz, prin paduri de foioase si mixte.
El creste in padurile luminoase de stejar, la liziera padurilor, sau tufe pe marginea drumurilor agricole. Alunul este un arbust care traieste in luminisuri, sau zone putin umbrite, care sunt umede, fiind putin pretentios in ce priveste compozitia solului. Totusi nu creste bine pe soluri nisipoase sau acide.
Origine si arie de raspandire.
Alunul este originar din Asia Mica si bazinul Marii Negre, de unde s-a extins apoi in Peninsula Balcanica, Turcia, Grecia, Italia, Franta, Spania, America de Nord s.a.
Principalele tari cultivatoare sunt Turcia (120 mii tone); Italia, Japonia, Iran, SUA, Grecia, Franta etc.
In tara noastra alunul este prezent ca specie spontana in poienile si liziera padurilor de foioase din zona colinara si deluroasa a tarii.
Statiunile pomicole de alun sunt foarte restranse ca numar (Statiunea de Cercetare Pomicola Ramnicu – Valcea, Falticeni, stefanesti Arges) alunul fiind cultivat mai mult in gradini familiale.
De data recenta (2010) au inceput sa apara plantatii comerciale in judetele Timis, Sibiu, Alba, Mures si Cluj.
Caractere de recunoastere:
- planta: arbust de 4-5 m inaltime;
- tulpina: ramificata de la baza ca o tufa, formand o coroana larga;
- scoarta: neteda, cenusie-galbuie cu pete mari albicioase;
- mugurii: ovali sau sferici, comprimati lateral, cu peri mari, glandulosi;
- frunzele: latit-ovate cu virf brusc-acut si baza cordiforma, marginea neregulat dublu-serata, lungi de 6-13 cm, late de 5-9 cm; paroase pe ambele fete cand sunt tinere (la cele mature numai pe fata inferioara) si in special pe petiol;
- flori: unisexuate ; cele mascule in amenti, cate 2-4, cu o bractee si 2 bracteole concrescute; cele femeiesti cate 2 la subsuoara unei bractee, apar primavara inaintea infrunzirii.
Prezentare
Alunul – este un arbust fructifer care reprezinta o specie valoroasa, cu fructe placute la gust si constituie un aliment foarte hranitor datorita continutului mare in uleiuri (50-73%), proteine (12-18%), vitamine, saruri minerale.
Alunele pot fi consumate in stare proaspata, prelucrate in produse de cofetarie sau pot fi utilizate pentru extragerea uleiului.
Fiind putin pretentios in ceea ce priveste solul si mai ales ingrijirile culturale, alunul este un arbust ce nu trebuie sa lipseasca din nici o gradina de langa casa. Avand o inflorire abundenta, cu mare bogatie de polen, alunul reprezinta prima sursa de polen pentru albine.
Intra pe rod incepand de la varsta de 4-5 ani. Infloreste cu mult timp inainte de a infrunzi, avand o perioada de vegetatie in jurul a 250 de zile. Mugurii vegetativi au o perioada de repaus mai lunga, pornind in vegetatie cu 25-30 zile in urma celor floriferi. Rezista la geruri mari, de pana la -30°C, insa prezinta sensibilitate la gerurile mai mici de -10°C ce apar in perioada infloritului.
Nu este pretentios la sol, reuseste chiar pe terenuri pietroase, sarace, calcaroase sau acide. Alunele se consuma proaspete, usor prajite si sarate sau prelucrate in diferite produse de cofetarie.
Ca medicament, alunele trebuie consumate crude, neprajite si nesarate. Deoarece au un continut foarte redus de hidrati de carbon, alunele pot fi consumate de diabetici fara teama.
Vitaminele din complexul B care intra in compozitia alunelor contribuie la mentinerea tonusului muscular, usureaza activitatea tractului gastro-intestinal, precum si buna functionare a ficatului, ochilor si a pielii.
Miezul de alune este indicat in alimentatia copiilor, a adolescentilor, sportivilor, batranilor, persoanelor anemice, tuberculoilor, femeilor cu tulburari de menopauza, precum si in cazuri de neurastenie, impotenta, nefrite, colici nefritice, viermi intestinali.
Alunele se numara printre fructele cele mai consistente si au, in plus, un procent crescut de calciu si fosfor, substante care cresc puterea de concentrare si receptivitate.
Tehnologia de cultura la alun:
Plantarea alunului in radacina goala este recomandat sa se faca toamna, cele in ghiveci pe toata perioada anului, prin saparea unor gropi de 40-40-40 cm, deoarece alunul ii dezvolta sistemul radicular lateral.
Distanta de plantare pentru alun este de la 4m intre randuri si 3 metri intre plante, pana la 5 x 4 m sau 5x5m. Plantele de alun pot fi formate si cu semitrunchi de 40-60 cm sau cu schelet cu 4-5 ramuri de baza.
Plantatiile comerciale de alun necesita terenuri in panta redusa, mecanizabile, profunde si bine drenate iar in zonele secetoase, irigabile. Este contraindicata plantarea alunului pe terenuri de pe care au fost defrisate in anul respectiv sau cel precedent specii de arbori sau arbusti care drajoneaza.
Alunul se poate cultiva dupa el insusi deoarece nu este influentat de fenomenul de oboseala a solului.
Daca prezinta denivelari mai accentuate terenul se niveleaza dupa o decopertare prealabila si o scarificare, respectiv o decopertare ulterioara.
Drenajul este foarte important pentru reusita culturii alunului. De aceea dupa fertilizarea de baza cu substanta activa sulfat de potasiu si superfosfat, terenul se desfunda sau se scarifica in sens dublu cu doua-trei luni inainte de plantare.
Inainte de plantare terenul se niveleaza cat mai bine si se picheteaza.
Daca iti plac alunele proaspete, direct de la sursa, precum si aspectul salbatic si cu frunzis bogat al unui arbust ca alunul, dar ai si un petec de pamant disponibil, nu e nimic mai simplu decat sa-ti imbogatesti gradina cu un alun.
Alunul nu este un arbust pretentios, de aceea il intalnim sub forma de tufa cu numeroase tulpini, inaltimea de 3-6 m si mai rar ca arbore, in foarte multe zone ale tarii noastre, dar mai ales in spatii deschise, aerisite.
Acest aspect trebuie respectat si atunci cand vrei sa aduci un alun in gradina ta.
Alunul poate valorifica cele mai variate tipuri de sol iar ingrijirea pe care trebuie sa i-o acordati nu este foarte pretentioasa, insa iti da in schimb fructe bogate in uleiuri, proteine, calciu, fier, vitamine, fosfor, potasiu si alte saruri minerale.
Detalii importante.
Alunul poarta denumirea de Corylus Avellana, fiind o specie care se afla si in stare nativa la noi in tara, ocupand suprafete insemnate in biocenozele de tip FAG-STEJAR, creste relativ incet, producand alune abia dupa 4 ani de dezvoltare. Alunul este o planta unisexuat-monoica, adica are flori masculine si flori feminine pe acelasi alun.
Inflorirea incepe in februarie-martie, mai rar in ianuarie, cu mult inainte de dezmugurire si este verde circa 250 de zile pe an, ceea ce il face sa fie dorit in gradini pentru efectul decorativ deosebit, in acest scop fiind folosit mai ales alunul cu frunze rosii (Lambert rosu). Polenizarea la alun este anemofila, adica se efectueaza cu ajutorul vantului, care transporta polenul pe o distanta de 10-20 m. Pe timp calm, polenul se deplaseaza sub actiunea gravitatiei si polenizeaza florile feminine pe care eventual cade. Inflorind inaintea altor specii pomicole, alunul este vizitat de albine care-i colecteaza polenul. polenifera.
Prefera expozitiile cu insolatie mijlocie, pe locurile insuficient insorite produce nesatisfacator, iar excesul de insolatie ii este deasemenea nefavorabil, lucruri de care e bine sa tinem seama cand plantam un alun. In mod natural, alunul se gasete in vai deschise, unde solul este usor umed, iar apa de ploaie nu stagneaza foarte mult, panza freatica sa fie sub adancimea de 1,5 m, alunul fiind sensibil la asfixia radiculara.
Alunul rezista foarte bine la temperaturi scazute(ger), ramurile lui suporta scaderea temperaturii chiar sub -30 grade Celsius, dar amentii, la unele soiuri pot degera in iernile grele. Alunii ajung si pana la varsta de 80 – 100 de ani, sunt longevivi, produc constant an de an si au o mare capacitate de regenerare datorita insusirii lor de a produce lastari din zona coletului si din radacini (drajoni). Astfel sub acest aspect alunul este o planta pionier, avand un important rol antierozional si de fixare a solului.
Caracteristici morfologice si de productie.
Sistemul radicular. La alun este bine ramificat dar superficial, majoritatea radacinilor dezvoltandu-se pe profil intre 5 si 50 cm si depasete de 2,5 ori proiectia coroanei. Unele radacini verticale mai ales pe soluri revene pot patrunde pe profil pana la 1,5-5 m.
Daca temperatura solului nu scade sub +2°C, radacinile de alun cresc tot timpul anului. La fel ca la celelalte specii pomicole radacinile alunului inregistreaza doua valuri de crestere, unul primavara la inceputul primaverii si altul toamna, dupa caderea frunzelor.
Partea aeriana. In mod natural alunul de aceeasi varsta sau de varste diferite creste sub forma de tufa constituita din mai multe tulpini, cu o inaltime de 3-4 m. Tulpinile in varsta de un an sunt ramificate si au muguri vegetativi, cate unul la fiecare nod.
In primavara anului urmator apar lastari din muguri vegetativi, lastari care vor deveni ramuri anuale.
Alunul prezinta trei categorii de muguri: muguri vegetativi, muguri de amenti din care se vor forma inflorescente cu flori mascule si muguri micsti de flori femele din care se vor forma cresteri vegetative si florile femele.
Mugurii micsti nu se pot deosebi intre ei de cei vegetativi dupa aspectul exterior ci doar daca sunt sectionati. Pe lastar ei au o pozitie terminala si subterminala. Frecvent mugurii micsti sunt asezati la baza axului pe care se afla grupul de amenti.
Alunul este o specie unisexuat monoica. Inflorescenta cu flori femele denumita glomerula are in componenta 2-8 flori. Florile mascule sunt grupate in amenti cilindrici, formati in anul precedent. Ele necesita 350-600 de ore de inflorire iar cele femele 600-800 ore (M.Popescu, .a., 1982).
La alun ca si la nuc este prezent fenomenul de dichogamie. Cele doua categorii de flori mascule si femele pot deveni apte pentru fecundare simultan sau pot aparea fenomene de protandrie sau protoginie.
In ultimele doua situatii fenomenul de fecundare a florilor se desfasoara in mod defectuos sau nu are loc, din acest motiv se vor planta si alte specii pentru polenizare sau polenizatorii specifici fiecarui soi.
Pentru zonele calde (la limita in sud/vestul Romaniei cu riscurile de rigoare) se recomanda Romana ,Tonda Gentile delle Langhe si Tonda di Gifoni soiuri cu o productie ridicata (cca 5000-8500 kg/ha) de alune.
Pentru zonele reci singurele soiuri deja aclimatizate in Romania, Moldova, Rusia si Ucraina este Tonda Gentile dele Langhe (T.G.L. sau Rotunda de Piemont, Trilobata) si Tonda Gentile Romana. Aceste soiuri sunt singurele ce pot fi recomandate pentru introducerea in cultura in zonele colinare si submontane reci din Romania (Transilvania, dealurile subcarpatice, zonele submontane).
Ele manifesta de asemenea cea mai inalta rezistenta si toleranta la boli si daunatori.
In acelai timp TGL are cel mai ridicat procent de uleimotiv pentru care este folosit predominant in industria ciocolatei de lux (ex.Torone realizat de Ferrero Rocher; Crema de alune…etc)
Beneficii Terapeutice
Apreciat inca din Antichitate pentru valoarea sa terapeutica alunul este cunoscut astazi ca planta medicinala datorita calitatilor sale energetice, tonifiante, nutritive si digestive. Se gaseste in padurile mixte din toata Europa, Asia Mica si Caucaz, iar in tara noastra creste spontan in paduri, dar se cultiva si in gradini.
Datorita continutului bogat in vitamine si minerale, alunele de padure au o valoare calorica si energetica mare, foarte apropiata de cea a carnii, dar sunt mai digerabile si au o toxicitate mult mai mica spre deosebire de aceasta. Sunt o sursa importanta de aminoacizi, stimuleaza cresterea copiilor si sunt un excelent tonifiant al sistemului nervos.
Specialistii le recomanda pentru neurastenie, stari stresante si depresie. Persoanele care consuma alune nu fac nevroze avansate, deoarece se asigura concentratia de potasiu necesara pentru odihnirea creierului si activeaza neuronii scoartei cerebrale si centrii implicati in relaxarea psihica.
Importanța.
Alunul este o planta pomicola importanta in primul rand datorita valorii alimentare a fructelor sale. Alunele alaturi de nuci si migdale contin cantitati mari de proteine si grasimi. Continutul de substante proteice (12-28%), de glucide (12-22%), de saruri minerale (2-3,05%) plaseaza alunele inaintea nucilor, iar cel de grasimi (52-69%) este mai mare decat al migdalelor (G.Mihaiescu, 1989). Alunele, comparativ cu celelalte nucifere, contin, de asemenea, saruri de potasiu, fosfor, magneziu, calciu cu rol esential in metabolismul uman.
In plus, alunele vindeca anemia si ajuta persoanele aflate in convalescenta, contribuie la intarirea capacitatii de concentrare si sunt foarte bune in alimentatia sportivilor sau a persoanelor care depun constant efort fizic.
Fructele alunului de padure au si efect depurativ, antiparazitar si emolient. Pentru eliminarea viermilor intestinali este indicat uleiul de alune, obtinut prin presare la rece, din care se ia cate o lingurita dimineata si seara timp de 15 zile. In aceeasi doza este foarte util si pentru scaderea tensiunii si tratamentul infectiilor respiratorii. Este recomandat pentru diabet si pietre la rinichi, boli pulmonare, afectiuni ale ficatului, tulburari de menopauza si ale ciclului menstrual, precum si pentru impotenta si hemoroizi.
Prin continutul lor bogat in vitamine si minerale, alunele mentin sanatatea sistemului cardiovascular, intaresc celulele vaselor coronariene si miocardice, scad riscul de infarct, stimuleaza inmultirea celulelor sanatoase si regleaza nivelul colesterolului. Totodata au actiune antivirala, anticanceroasa, stimuleaza activitatea ganglionilor limfatici si favorizeaza productia de interferon a celulelor imunitare.
In acest sens, specialistii considera ca la un consumator de alune leucocitele producatoare de interferon isi intensifica activitatea de aproape 25 de ori, iar cancerul aflat in faza incipienta poate remite. Funzele alunului sunt utilizate in scop medicinal. Acestea au proprietati vasoconstrictoare, astringente, antihemoragice, antiinflamatoare, cicatrizante si dezinfectante.
Sunt tonifiante venoase, utile pentru tratamentul varicelor si al umflaturilor picioarelor, mai ales sub forma de infuzie, ce se prepara din 20 g frunze uscate la un litru de apa clocotita. Se lasa la macerat opt ore, se strecoara si se beau doua ceaiuri reci pe zi. Tot pentru afectiuni circulare se pot folosi spalaturi locale si comprese cu un decoct obtinut din 25 g frunze si un litru de apa rece, ce se fierb 20 de minute la foc domol si apoi se strecoara.
Alunele in Bucatarie
Alunele isi gasesc o larga utilitate in industria dulciurilor, ciocolatei si a cofetariei.
