Cultivarea Alunelor
Alegerea Terenului
Alegerea terenului se efectueaza prin luarea in consideratie a unui sir de factori ecologici (clima si microclima terenului, solul, relieful, panta, expozitia, etc.), economici (existenta fortei de munca, a surselor de aprovizionare cu apa pentru irigare, retelei de drumuri, etc.), si tehnici (sistemul de cultura, parametrii tehnologici, etc.), care vor influenta semnificativ obtinerea recoltelor stabile de fructe calitative si eficienta economica a producerii lor.
Evaluarea terenului are ca baza respectarea parametrilor limitativi ai factorilor ecologici admisibili pentru cultivarea alunului, prezentati in compartimentul privind cerintele fata de mediu.
In natura exista o mare diversitate a parametrilor factorilor ecologici de la cei limitativi, caracteristici pragului inferior admisibil pentru cultivarea alunului, pana la cei superiori, foarte favorabili. Nu totdeauna in cadrul unui teren destinat infiintarii livezii sunt prezenti toti parametrii factorilor clasei respective de favorabilitate. In aceste cazuri este oportun a se lua in consideratie posibilitatea ameliorarii lor prin diverse procedee tehnice si tehnologice cum ar fi: nivelarea terenului, ameliorarea proprietatilor solului, masuri antierozionale, fertilizarea, irigarea, etc.
Pregatirea terenului si a solului.
Pregatirea terenului pentru plantarea livezilor de alun consta in efectuarea unor lucrari agrotehnice cu scopul de a asigura conditii bune de prindere si crestere a arbustilor.
Principalele lucrari agrotehnice necesare la pregatirea terenului in vederea plantarii sunt: curatirea lui, nivelarea, fertilizarea de fond, aratura (afanarea-scarificarea) adanca, dezinfectarea terenului, parcelarea terenului, bilonarea (daca este cazul), asigurarea unei surse constante de apa, etc.
In cazul prezentei pe terenul selectat a arborilor sau a arbustilor spontani, a ramasitelor plantatiilor multianuale anterioare, se efectueaza defrisarea lor minutioasa, indepartand totodata de pe teren si diferite pietre, trunchiuri si radacini mari.
Ulterior dupa defrisare terenul trebuie nivelat sau modelat, fiind un procedeu obligatoriu. Nivelarea pe terenuri plane este sumara si consta in distrugerea musuroaielor, umplerea cu pamant a santurilor si gropilor rezultate in timpul defrisarii pentru a facilita efectuarea lucrarilor mecanizate Nivelarea terenului se executa dupa defrisare sau concomitent cu aceasta.
Urmatoarea operatiune tehnologica la pregatirea terenului in vederea plantarii este fertilizarea de fond si consta in introducerea sub aratura adanca inaintea plantarii, a ingrasamintelor organice si minerale cu fosfor si potasiu. Este oportun ca doza de ingrasaminte minerale cu fosfor si potasiu utilizate la fertilizarea de fond sa fie calculata pentru a fi readus continutul elementelor respective in sol la nivelul relativ optim pentru fiecare sector de teren in parte dupa o analiza pedologica a terenului.
In livezile de alun se recomanda ca fertilizarea de fond a solului sa fie efectuata pe toata suprafata, deoarece sistemul radicular al pomilor valorifica din plin spatiul de sol oferit in primii 3-4 ani dupa plantare.
Urmatoarea etapa de pregatire a solului este afanarea adanca a lui sau asa numita desfundarea solului ce are drept scop crearea unor conditii favorabile pentru cresterea si dezvoltarea pomilor noi plantati.
Cea mai eficienta metoda de desfundare a solului in livezile de alun consta in afanarea adanca a solului cu ajutorul scarificatorului pana la adancimea de 0,5-0,6 m sau aratura lui la adancimea de 30-33 cm. In lipsa scarificatorului aceasta operatiune poate fi efectuata cu ajutorul unei scoabe speciale ce are latimea de lucru de 90 cm si adancimea de 50-60 cm, taisul slab inclinat al scoabei ridica si scutura tot stratul de sol, afanandu-l fara a-l intoarce.
Pichetarea terenului consta in stabilirea locului, pe care-l va ocupa fiecare pom. In sistemul intensiv si superintensiv de cultura se recomanda de utilizat sistemul de pichetare in triunghi. Acest sistem este caracterizat prin faptul ca distantele dintre pomi pe rand sunt mai mici in comparatie cu distanta intre randuri, oferind posibilitatea valorificarii foarte bune a suprafetei si a spatiului nutritiv, echilibreaza vigoarea de crestere a pomilor cu sistemul de formare a lor, contribuie si la sporirea calitatii fructelor.
Fiind putin pretentios in ceea ce priveste solul si mai ales ingrijirile culturale, alunul este un arbust ce nu trebuie sa lipseasca din nici o gradina de langa casa. Avand o inflorire abundenta, cu mare bogatie de polen, alunul reprezinta prima sursa de polen pentru albine.
Intra pe rod incepand de la varsta de 4-5 ani. Infloreste cu mult timp inainte de a infrunzi, avand o perioada de vegetatie in jurul a 250 de zile. Mugurii vegetativi au o perioada de repaus mai lunga, pornind in vegetatie cu 25-30 zile in urma celor floriferi. Rezista la geruri mari, de pana la -30°C, insa prezinta sensibilitate la gerurile mai mici de -10°C ce apar in perioada infloritului.
Pichetarea terenului pentru plantarea pomilor se efectueaza numai in conformitate cu proiectul elaborat. Mai devreme de a incepe acest lucru solul se lucreaza minutios si se discuieste, astfel ca suprafata lui sa devina neteda, fara bulgari.
Plantarea alunului in radacina goala se recomanda a fi facuta toamna, deoarece porneste in vegetatie primavara devreme, cele in ghiveci putandu-se face pe toata perioda anului inafara de sezonul rece, cu mare atentie la manipularea materialului de plantat.
Distantele de plantare folosite sunt de la 5-4 m intre randuri si 3-4 m pe rand, in functie de vigoare si forma de crestere. Se poate conduce sub forma de tufa sau ca pom propriu-zis, folosind coroana vas sau palmeta, evantai. Pentru o buna fructificare se asociaza soiuri protandre, protogine si homogame, care se pot poleniza reciproc. Plantarea acestora se face de obicei in randuri alternative, in functie de calitatea fiecarui soi folosit.
Cerintele alunului fata de factorii de mediu:
Temperatura:
Fiind o specie rustica, nu are pretentii mari fata de caldura. Fructifica bine in zona dealurilor mijlocii si inalte precum si in zona de ses. Rezista la geruri in timpul iernii pana la -30°C si in timpul infloritului la -10°C, cu mici diferente intre soiuri. Pentru inflorit are nevoie de 3-4°C, temperaturile peste 9°C sunt nefavorabile polenizarii.
Temperaturile mai scazute, determina inghetarea amentilor si a mugurilor vegetativi.Dupa pornirea in vegetatie, temperaturile sub -1°C determina inghetarea lastarilor si pot compromite recolta.
Necesarul de frig este destul de mare, fiind cuprins intre 700 si 1200 ore, pentru mugurii micsti si circa 500 de ore pentru amenti, in functie de soi. Temperatura optima pentru cresterea si fructificarea alunului este de 23-27°C.
Apa:
Alunul are cerinte mari fata de apa, avand nevoie de cel putin 700 mm precipitatii anual, cerintele cele mai mari fiind in lunile mai-iulie. Nu suporta stagnarea apei in sol. Plantatiile moderne, mai ales in zona dealurilor mici si mijlocii nu reusesc fara irigare. In timpul polenizarii are nevoie de o umiditate scazuta a aerului si de vant slab care sa asigure polenizarea.
Expunerea:
Fata de lumina cerintele sunt mijlocii, fiind satisfacute in toate zonele de cultura. In zona dealurilor se va amplasa pe expozitii estice, vestice sau sudice, iar in zona de silvostepa si pe cele nordice. Expozitiile sudice anticipa inflorirea si uneori se pot inregistra pierderi prin inghet.
Solul:
Avand un sistem radicular puternic, poate valorifica in cele mai variate tipuri de sol, numai sa nu fie saraturate si fara apa stagnanta. Are o mare capacitate de adaptare la reactia solului, putand valorifica solurile cu pH intre 5,5 si 7,8. Rezultate foarte bune se obtin pe terenurile fertile, reavene si bogate in substanta organica. Nu este sensibil la oboseala solului, putandu-se replanta dupa 2-3 ani de odihna pe aceeasi suprafata.
Soiuri de alun
- Tonda Gentile Romana
- Tonda Delle Langhe – Trilobata
- Tonda Giffoni
Moduri de livrare
1. In ghiveci
2. Radacina Goala
Fertilizarea la alun
Alunul raspunde bine la fertilizare. Alunul da productii bune daca frunzele contin 2,4-3,5% N; 0,15-0,40% P2O5; 0,6-2,5% CaO si 0,25-0,40% MgO. Pentru conditiile tarii noastre se recomanda o data la 4 ani.
Fertilizarea in plantatiile tinere se face numai cu azot, in doze crescute anual pornind de la 30 kg/ha, iar in plantatiile pe rod, este necesara fertilizarea cu NPK, in raport de 1:0,2:0,8, pornind de la 100-120 kg/ha azot. Ingrasamintele cu azot contribuie la formarea ramurilor de rod viguroase, capabile sa asigure recolte bune, iar potasiu asigura calitatea optima a fructelor. O stare normala de aprovizionare cu elemente minerale este atunci cand prin diagnoza foliara se obtin urmatoarele valori in frunze: 2,4-3,5% N, 0,15-0,40% P2O5, 0,6-2,5% K2O si 0,25-0,40% Mg. Alunul este sensibil la acumularea ionilor de clor, din aceasta cauza nu se recomanda folosirea ingrasamintelor sub forma de cloruri. Consumul specific al alunului pentru o sinteza de 4300 kg/ha biomasa (fructe si lemn) este de 18,2 kg N, 9,1 kg P2O5, 12,3 kg K2O si 16 kg Ca.
Ca oricare alta planta, alunul are nevoie de aportul nutritiv al solului. Cand acest raport nu poate fi asigurat in mod natural, este necesara interventia specialistilor. Cele trei elemente nutritive de baza – azotul, fosforul si potasiul – pot fi completate prin administrare de ingrasaminte chimice.
Irigarea
In zonele cu regim pluviometric deficitar irigarea duce la cresteri insemnate de productie. Normele de udare respectiv norma de irigare se vor stabili astfel incat de-a lungul perioadei de vegetatie umiditatea din sol sa se mentina la 70-80% din capacitatea de camp pe o adancime de 50-60 cm.
Irigarea este necesara in zonele cu deficit hidric, la plantatiile comerciale de mare productie. Cerinte mari pentru apa sunt in lunile mai-iulie, cand are loc cresterea intensa a lastarilor si a fructelor.
Alunul este tolerant la stresul hidric daca nu este de durata, cand poate sa vegeteze si sa fructifice, nerealizand insa productii maxime.
Înfiintarea plantatiilor
Schemele de plantare depind de soi si de sistemul de cultura (conventional sau intensiv):
- 5/5 m (400 plante/ha);
- 5/4 m (500 plante/ha);
- 4/4m (625 plante/ha);
- 4/3,5m( 700 plante/ha);
Plantatiile comerciale de alun necesita terenuri în panta redusa, mecanizabile, profunde si bine drenate iar în zonele secetoase, irigabile.
Este contraindicata plantarea alunului pe terenuri de pe care au fost defrisate în anul respectiv sau cel precedent specii de arbori sau arbusti care drajoneaza.
Alunul se poate cultiva dupa el însusi deoarece nu este influentat de fenomenul de oboseala a solului.
Durata rentabila a unei plantatii de alun este de circa 50-80 de ani.
Daca prezinta denivelari mai accentuate terenul se niveleaza dupa o decopertare prealabila si o scarificare, respectiv o decopertare ulterioara.
Drenajul este foarte important pentru reusita culturii alunului. De aceea dupa fertilizarea de baza terenul se desfunda sau se scarifica în sens dublu cu doua trei luni înainte de plantare.
Înainte de plantare terenul se niveleaza cât mai bine si se picheteaza la 4 m între rânduri si 2,5 m pe rând, când alunul se creste în mod intensiv fructifer si 5 m între rânduri respectiv 3 m pe rând când se creste în mod mediu-intensiv.
Polenizarea
Polenizarea este anemofila, majoritatea soiurilor de alun fiind autosterile, motiv pentru care se recomanda plantarea altor specii pentru polenizare sau polenizatorii specifici fiecarui soi. Inflorirea la alun are loc primavara devreme (februarie – martie) la o temperatura de cel putin 4°C. Polenul este transportat de vant pe distante de 10-20 m.
O planta de alun poate produce pana la 1 kg de amenti. Un ament are 130-280 de flori mascule, in anterele carora se pot gasi 5 milioane de graunciori de polen (G.Mihaiescu, 1989).
Fecundarea la alun este deosebita de cea a altor specii pomicole. Dupa polenizare si germinarea polenului tuburile polinice patrund in stil pana la nivelul sacului embrionar, unde stationeaza 2-3 luni (mai – iunie). In momentul polenizarii ovarul este alcatuit dintr-o masa de tesut nediferentiata (primordiu ovarian).
Daca floarea femela a fost polenizata acest primordiu incepe lent sa se diferentieze in ovar. Abia la inceputul lunii mai se diferentiaza cele doua loje ale ovarului si ovulele, fecundarea realizandu-se in a 2-a jumatate a lunii mai. Din cele doua ovule numai unul este fecundat. Dupa fecundare ovarul intra intr-o dezvoltare rapida astfel incat dupa 3-4 saptamani de la fecundare fructele ating circa 90% din volumul lor.
